Scrisoare la înscrierea în clasa pregătitoare


Dragi părinți,

A început „bătălia” pentru înscriere în clasa pregătitoare. Uneori se transformă în război. Ceea ce ar trebui să fie o simplă continuare, un pas firesc spre înainte devine pentru unii dintre dumneavoastră o luptă – lupta pentru alegerea celei mai bune școli pentru copilul meu, care, fără îndoială, este cel mai bun. Ca atare, trebuie să meargă la cea mai bună școală indiferent de ceea ce urmează. Este doar lupta dumneavoastră de acum, fără să vă gândiți că această scurtă luptă dusă de dumneavoastră se va transforma într-una lungă, nesfârșită, obositoare pentru copil. O luptă ale cărei urmări le va simți copilul, dar și dumneavoastră. Mânați de dorința de a face bine, uneori transformăm începutul școlii într-un chin pentru copil. Îl veți trăi în fiecare dimineață când va suna ceasul, când, în sfârșit, după ce v-ați trezit, spălat, luat micul dejun, veți astepta în stație sau blocați în trafic, nervoși încă din zori, indiferent de vremea de afară, să ajungeți la timp la școală. Și, probabil, veți ajunge – fugind să nu se sune, transpirați, obosiți, cu copilul plângând că nu vrea să intre în clasă și multe altele, neprevăzute...

... Oare merită tot acest chin, când cea mai bună școală pentru copilul dumneavoastră este cea de lângă casă. O jumătate de oră de somn în plus, un mic dejun luat cum se cuvine și o plimbare scurtă cu copilul de mână până la poarta școlii, un la revedere spus cu calm și cu zâmbetul pe buze sunt mai prețioase decât lupta după „cea mai bună școală”, care de cele mai multe ori este doar ca vorba aceea cu „la pomul lăudat”.

Așadar, vă așteptăm la școala noastră dintre castani, școala de lângă casă, și pe care cu toții ne străduim s-o facem „acasă” pentru copilul dumneavoastră (indiferent de ceea ce ați auzit dumneavoastră prin cartier despre noi). N-ar fi mai cinstit și mai simplu ca, fără să vă încredeți în vorbele auzite de la unii care nici măcar nu ne știu, să veniți să ne cunoașteți? Și, da, nu suntem perfecți, dar cine este? Ne dorim să fim și poate împreună vom reuși, căci aici, la școala dintre castani, chiar de lângă casa dumneavoastră veți găsi cele mai mari inimi de învățători, gata să primească 44 de copii în clasă – fără lacrimi, fără grabă...

Cu drag, Ramona 🙂





Dragi Părinți,


Școala a început de câteva săptămâni bune și s-au întâmplat multe în acest timp scurs, pe care îl dorim cu folos pentru copiii noștri. Și credem că, pentru unii dintre ei, cel puțin, așa și este.
Ce am făcut, așadar?

Am început repede cu Ziua Limbilor Europene, am continuat cu un concurs de creație în limba engleză, Golden Pen (Penița de Aur), apoi l-am vizitat pe Sfântul Dumitru la el acasă, la Patriarhie și pe Sfântul Antim, cel cu melcul. Acum ne dorim cu toții să fim mici melcișori care lasă dâre în urmă, un semn că și noi putem face bine, frumos și adevărat lucrurile vârstei noastre. Ne-am costumat și am cioplit dovleci de Halloween, chiar dacă nu e sărbătoarea noastră. Învățăm totuși engleza și un pic de tot măcar despre sărbătorile acestor anglo-saxoni, care și ei, ca și noi, au puțin ”sânge de roman” înlăuntrul lor. Am luat diplome, multe. De fapt, toți cei care au participat anul școlar trecut la concursul Sfinții, prietenii copiilor, coordonați de dna de religie, am obținut premii! Ce mai echipă! Ne-am înscris la concursuri. Deja! Și cei mici și cei mari. Și am primit vizitatori care-au plecat cu bune impresii.

Da, suntem o școală mică, dar ce suflete mari sunt aici! Și ce lucruri frumoase se întâmplă, când toți dorim același lucru – să fim azi mai buni decât ieri și mâine mai buni decât azi!

Mi-am dorit acum să scriu numai despre lucrurile frumoase și bune de aici, din școala noastră pitită între castani. Celelalte le puteți afla, dragi Părinți, la ședințele cu părinții sau la orele de consiliere (de la care cam lipsiți, în paranteză fie spus 🙂), dar acelea sunt o cu totul altă poveste, pe care sper din suflet s-o rezolvați pașnic, în clasă și acolo să rămână…

Cu drag, Ramona 🙂

12.11.2019





Ziua Școlii – 05.06.2019


Ziua școlii este anul acesta ziua noastră, a elevilor, părinților și, în mod special a învățătorilor. Avem, așadar, multe de sărbătorit și, printre acestea, și pe voi, dragi absolvenți de clasa a VIII-a, astăzi finaliști ai unei etape din viața voastră – școala generală.

Astăzi, de Ziua Școlii noastre, să facem un efort – acela de a ne gândi la școală ca la casa noastră, pentru că îmi doresc, dragii mei, școala să vă fie casă, un loc drag, unde trăiți emoții și simțiri din cele mai felurite.

Cea mai mare dorință a noastră este să învățați aici să fiți înțelegători, toleranți, onești și respectuoși. Să vă străduiți și să munciți astăzi mai mult decât ieri și mâine mai mult decât azi. Să fiți responsabili, grijulii și compasivi, adică să respectați valorile școlii noastre și să vă dezvoltați o personalitate armonioasă, să nu fiți musai specialiști, dar să fiți oameni care fac bine, iar dacă nu aveți această putere, să încercați să nu faceți rău și să aveți sufletele curate.

Iar acum, pentru voi, dragii mei absolvenți: sunteți, paradoxal, la sfârșitul unui drum și începutul altuia. Dacă veți ține minte primul pas pe care l-ați făcut în școala generală, dacă veți avea ochii deschiși și mințile și mai deschise, dacă vă veți întinde aripile și peste munți, păduri și ape ca vulturul, sigur drumul care începe peste doar două săptămâni va fi unul lin, iar voi veți fi stăpânii orizonturilor.

O să închei dându-vă niște vești, în engleză de data aceasta, una bună și una rea. Începem, ca de obicei, cu cea …

“Bad news: time flies; good news: you are the pilot.”

și cu o amintire: am venit în această școală acum 29 de ani și-aș putea o carte cu amintiri despre școala mea!

Cu drag, Ramona 🙂





Dragi Părinți,


Am primit de la o prietenă un mesaj care m-a făcut să zâmbesc cu amărăciune, gândindu-mă că unii dintre elevii mei nu mă salută, nu știu să spună mulțumesc, cu plăcere, nu au deprinderea de a arunca hârtiile la coșul de gunoi (dar nu sunt singurii), în schimb îți spun cu îndrăzneală, ca să nu zic altfel, Încheie-mă și pe mine la șiret!

Mesajul este următorul și vine din partea prietenei mele, cum v-am spus, care e și ea părinte. Asta m-a bucurat, înseamnă că mai sunt și părinți care nu dau vina numai pe școală pentru ce se întâmplă la școală. De altfel, noi preluăm un copil care are cei șapte ani de acasă.

”Le amintim părinților că acasă copilul lor trebuie să învețe:

Cuvintele magice: Bună ziua, Bună seara,Vă rog, …, Pot să…?, Mă scuzați, Mulțumesc.

Acasă, de asemenea trebuie să învețe: să fie cinstit, să nu mintă, să fie corect, să nu spună vorbe mari, să dea dovadă de solidaritate, să-și respecte prietenii, persoanele în vârstă și profesorii.

Tot acasă trebuie să învețe: să fie curat, să nu vorbească în timp ce mănâncă, să arunce gunoiul în coș, nu pe jos.

Și tot acasă trebuie să învețe: să fie ordonat, să aibă grijă de lucrurile sale și să nu pună mâna pe lucrurile celorlalți

Aici, la școală, noi îi învățăm: limba și literatura română, limbi străine, matematică, fizică și chimie, geografie, istorie și religie, desen și muzică, cultură și educație civică, educație tehnologică și informatică, educație fizică

și nu facem decât să consolidăm educația pe care copilul dumneavoastră a primit-o acasă…"

Cu drag, Ramona 🙂

01.04.2019





Dragi Părinți,


V-ați gândit vreodată câtă muncă înseamnă pentru noi, profesorii să aducem un copil la nota patru? Nu cinci, nu șase, ci patru. De altfel, cred că foarte puțini se gândesc la acest lucru… sau nu se gândesc deloc și nu se gândește nimeni. Nota patru înseamnă că reușești să depășești nota unu din oficiu cu trei puncte. Pentru unii copii aceste trei puncte sunt ca luna de pe cer. Iar pentru profesori e o muncă pe care, din nefericire, nu o vede nimeni sau nu vrea s-o vadă. Toată lumea vede că e nota patru, iar nota patru e o notă proastă, cu nota patru rămâi corigent și dac-o ai la trei materii, ești repetent. Ce poate fi mai grav pentru copii și părinții? Ce poate fi mai grav pentru profesori? Nimeni, absolut nimeni nu se gândește la munca din spatele acestei note, la orele de trudă, la gândurile care nu-ți dau pace, căci orice profesor cu dăruire se gândește cum să rezolve și să evite această problemă.

Așadar, mă întreb, dragi părinți, dacă v-ați gândit la nota patru și altfel decât la o notă proastă, dacă v-ați gândit la ea ca la o notă muncită atât de mult, încât să ajungi să spui că, pentru unii dintre elevii noștri și copiii dumneavoastră, nota patru e o notă mare…

Cu drag, Ramona 🙂

26.03.2019





Dragi Părinți,


Săptămâna trecută a fost o săptămână grea pentru elevii care învață. Simularea examenului de Evaluare Națională este un prim pas de verificare. Anul acesta a fost altfel pentru că elevii claselor a șaptea au simulat și ei. Din nefericire și la propriu și la figurat. E trist să constați că elevii nu mai învață și nu sunt întotdeauna profesorii de vină. Doar ceea ce se face la clasă rămâne. Acasă nu se mai învață, sau se învață prea puțin, superficial și doar atunci când ”mă ascultă azi” sau ”dăm lucrare”. Ce putem face noi, profesorii și părinții? Cum mai poți motiva un elev astăzi, când nu e nevoie să fii premiant ca să ajungi ”cineva”, iar valoarea este altceva decât valoarea cu care noi am crescut? Tot din nefericire, valoarea și valorile copilăriei noastre sunt demult uitate, sau ne facem că le-am uitat pentru că nu se mai pot aplica timpurilor și anului 2019.

Dar dacă am uitat că învățătura, frumusețea, cinstea, curățenia, modestia și bun-simțul sunt valori e trist, trist, trist de tot.

Uneori mi-ar plăcea ca școala să aibă pereții de sticlă, să vă puteți vedea, dragi Părinți, copiii și să vă întrebați ai cui sunt, că mi-e greu să cred că îi creșteți așa. Bineînțeles, există și excepții, și de o parte și de alta.

Cu drag, Ramona 🙂

19.03.2019





Dragi Părinți,


A trecut încă o săptămână de școală și mă întreb acum cât au crescut oare la minte și la trup copiii noștri în această săptămână. Au învățat oare ceva săptămâna aceasta, ceva care să-i facă mai înțelepți, mai buni, mai pregătiți pentru viață?

Știu sigur ca unul dintre elevi, drag mie, a învățat cum se numesc cazurile substantivului, că și acestea, ca orice pe lumea asta, au un nume. Și m-am bucurat auzindu-l spunându-le pe nume corect. Poate nu e mult, dar pașii mici și siguri duc la lucruri mari.

A fost o săptămână a bucuriei, încheiată cu ”La mulți ani, Mamă!” Întâlnirile cu mămicile și serbările cu mici surprize au pus zâmbet pe fața acestora. Nu se așteptau ca niște țânci să poată face lucruri mari. Ce bine-ar fi dacă țâncii aceștia ar rămâne la fel de silitori, doritori să învețe, ambițioși și muncitori până în clasa a VIII-a! Ce bine ar fi să nu dispară această luminiță care le sclipește în ochi atunci când spun poezia și se întrec s-o spună fiecare cel mai bine!

Dragi Părinți, ce bine-ar fi să găsim împreună o formulă magică și să-i facem pe copiii noștri să vină la școală cu dorința de a învăța măcar ”o fărâmă” mai mult azi decât ieri ca să le fie bine mâine! Să vină la școală și să fie elevi, cu toate riscurile ”meseriei” de elev!

Cu drag, Ramona 🙂

08.03.2019





Dragi Părinți,


Mă gândesc că e un lucru bun să știți ce se întâmplă în școala noastră, șă aflați vești despre activitățile noastre, despre copiii voștri, despre ce înseamnă școală astăzi.

Pentru mine a veni la școală este o bucurie. Aș vrea aceeași bucurie s-o împărtășească toți copiii din școală și voi, prin ei. Uneori se poate, alteori…

Școala e importantă, iar copiii trebuie să fie conștienți de asta. Săptămâna trecută ne-a dovedit cu prisosință acest lucru. În ciuda multor hârtii care trebuie făcute, a zecilor de mailuri care împovărează secretariatul, a dosarelor care trebuie finalizate tot la secretariat, am avut o săptămână împlinită de succes.

Cu drag, Ramona 🙂

01.03.2019