Părinţii trebuie să ştie cum să-şi educe şi să-şi ajute copiii, în orice situaţie. Au probleme, dar nu au curajul de a le spune, ori nu-şi dau seama că au probleme. Şedinţele cu părinţii au doar rol de informare, părinţii nu ştiu să folosească informaţiile în beneficiul copiilor. Când sunt chestionaţi, fie oral, fie scris, răspund cu teamă, nu sunt sinceri sau nu ştiu să răspundă. Avem o colaborare excelentă cu părinţii, dar unilaterală: feed-back-ul nu se realizează, sunt foarte buni executanţi, vor să ajute, se implică, dar nu ştiu „cum” şi „când” să facă ceea ce este potrivit unei situaţii. În societatea în care trăim se pune din ce în ce mai mare accent pe conceptul de educaţie permanentă, care este chiar o necesitate astfel, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate. Familia este primul initiator socio-cultural al copilului, iar scoala constituie experienta de viata a acestuia in societate.